Acasă

Localitatea Alexandru Vlahuţă se află în partea de sud a judeţului Vaslui, la 24 km de oraşul Bârlad, 60 km de oraşul Vaslui şi la 80 km de oraşul Huşi. Comuna este compusă din satele Alexandru Vlahuţă, Ghicani, Buda, Morăreni şi Floreşti.

Relieful comunei poate fi caracterizat în general drept sculptural şi fragmentat, datorită văilor adânci şi a faptului că dealurile sunt înguste. Pe văi , apare aspectul de şes, în lunca majoră a apelor.

Energia reliefului este diferenţiată pe teritoriul comunei, mai mare în nord, până la 200 m şi mai mică în sud, în aval, 150 – 100 m.

Resursele pe care se bazează potenţialul economic al comunei sunt numai resurse proprii (terenuri arabile, păsuni, fâneţe, păduri, produse animaliere şi vegetale). Mărginită de cele două pârâuri, Simila și Ibana (străvechea Liubana -“vale a dragostei”), comuna se gasește pe Colinele Tutovei, podiș format pe frământatul fund al Mării Sarmatice. Condițiile prielnice au favorizat apariția și dezvoltarea vieții pe aceste meleaguri, astfel încât, din negura mileniilor s-a păstrat un schelet de mamut, descoperit în anul 1889. În punctul “Capul dealului”, s-au descoperit vestigii ale culturii Precucuteni și Cucuteni precum și elemente reprezentative pentru perioada de sfîrșit a epocii bronzului. Primul document care certifică existența unui sat pe teritoriul comunei a fost emis in 24 aprilie 1434, la Suceava, de Ștefan Voievod și în care se menționează clar satul Mânzați la obârșia (izvorul) Liubanei. Urmează atestările pentru satul Florești, în 1598 și, în 1619 pentru satul Pleșani (Pleșești). Cursurile de apă și relieful prietenos au permis locuitorilor să își încropească așezări înfloritoare în care, pe lângă lucratul pământului s-au dezvoltat și meșteșugurile. Astfel, erau numeroase vadurile de moară (menționate în documente de pe la 1600), la fel ca pivele de bătut suman. Mai târziu, locuitorii au chibzuit o tehnică anume de obținere a varului, pentru care erau vestiți în așezările din preajmă. Ca urmare, zona înflorește, apar marile moșii, se ridică biserici, școli, spitale. La schitul Mânzați ia ființă, în 1830, una din primele școli rurale din Moldova, iar în 1881 se inaugurează spitalul de la Florești. În această comună s-au născut Alexandru Vlahuță (5 septembrie 1858 în satul care îi poartă numele) și Constantin Chirița (12 martie 1925 în Ibănești).

Cuvântul Primarului:
“Sper că fiecare om, fie el locuitor, fie turist, fie investitor, fie demnitar, fie ales local, fie funcționar, să-și facă o imagine clară asupra direcțiilor de dezvoltare a comunei Alexandru Vlahuță. Îmi doresc ca toată comunitatea să participe activ la aducerea acestei comune în rândul celor prospere, prin stabilirea de comun acord a noilor tendințe de dezvoltare. Prin aceste măsuri, doresc să dezvoltăm comuna Alexandru Vlahuță și să ridicăm nivelul de trai al locuitorilor.

Dănuț Cojocaru, Primarul comunei Alexandru Vlahuță


Documente adăugate recent

11.02.2021Registru agr.
ORDONANTA DE URGENTA Nr. 12 din 22 februarie 2006

pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale

Vezi document
11.02.2021Registru agr.
ORDIN Nr. 2204/2015 din 21 august 2015

privind aprobarea Procedurii de reducere a normei de venit, în cazul activităţilor agricole, şi pentru aprobarea unor formulare

Vezi document
11.02.2021Registru agr.
LEGEA FONDULUI FUNCIAR

LEGEA nr. 18 din 19 februarie 1991

Vezi document
11.02.2021Registru agr.
ORDONANTA GUVERNULUI NR. 28/2008

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. III.10 din Legea nr. 142/2008 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

Vezi document
11.02.2021Registru agr.
HOTARARE DE GUVERN Nr. 860/2016 din 16 noiembrie 2016

privind organizarea, funcţionarea şi stabilirea atribuţiilor direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti

Vezi document
11.02.2021Registru agr.
LEGE Nr. 101 din 8 iulie 2014

privind măsuri de reglementare a depozitării seminţelor de consum şi a regimului certificatelor de depozit pentru acestea

Vezi document
11.02.2021Registru agr.
ORDIN Nr. 946 din 13 iunie 2014

privind aprobarea Listei şi a atribuţiilor specialiştilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, care fac parte din Oficiul de reglementare a organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, şi a Listei specialiştilor împuterniciţi să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile prevăzute la art. 83 din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului legitimaţiei speciale de identificare a acestora şi a modelului procesului-verbal de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor în domeniul îmbunătăţirilor funciare

Vezi document
11.02.2021Registru agr.
ORDIN Nr. 895 din 5 septembrie 2005

pentru aprobarea Normelor privind modelul registrelor ce se vor ţine de organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi de federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare

Vezi document
11.02.2021Registru agr.
LEGE Nr. 138 din 27 aprilie 2004 *** Republicata

Legea îmbunătăţirilor funciare

Vezi document
11.02.2021Registru agr.
ORDIN Nr. 222 din 30 martie 2006

pentru aprobarea Regulamentului privind autorizarea spaţiilor de depozitare pentru produse agricole

Vezi document
1 5 6 7 8 9 16

Reciclare selectivă

Pliant-100x210mm