Anunțuri

29.12.2015
ANUNȚ

Primăria Comunei Alexandru Vlahuță, județul Vaslui, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioada nedeterminata a funcțiilor de execuție contractuale, vacante de:

  – ASISTENT COMUNITAR – PRINCIPAL

  Pentru a ocupa un post contractual vacant, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale:

   a) are cetățenia română, a altor state membre ale U.E. sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;

   b) cunoască limba română, scris și vorbit;

   c) are vârsta minima reglementată de prevederile legale;

   d) are capacitate deplină de exercițiu;

   e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicaleeliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

   f) îndeplinește condiâțiile de studii și, dupa caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;

   g) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals sau a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea fucției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Vezi document
10.11.2015
ANUNȚ

In conformitate cu prevederile art. 65 alin. (1) i (2) din Legea nr. 188/ 1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile i completarile ulterioare , coroborate cu prevederile art. 125 alin. (2) din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea i dezvoltarea carierei functionari lor publici, cu modificarile i completarile ulterioar e, va face cunoscut ca in perioada 15  – 16 decembrie 2015, Primaria comunei Al.Vlahuta organizeaza examen/concurs  de promovare in grad profesional, pentru posturile de functie publica de executie din cadrul aparatului de specialitate al primarului , dupa cum urmeaza:

Vezi document
12.10.2015
ANUNȚ

Primaria Comunei Alexandru Vlahuta, Judetul Vaslui organizeaza concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioada nedeterminata a functiilor  de executie contractuale, vacante, de:

  • muncitor calificat I – mecanic utilaje,  la Compartimentul de Gospodarire Comunala;

  • muncitor intretinere  la Compartimentul de Gospodarire Comunala;

  • sofer pe microbuzul scolar in cadrul aparatului de specialitate  a primarului;

Vezi document
14.09.2015
IN ATENTIA PERSOANELOR FIZICE SI JURIDICE:

      Serviciul Taxe si Impozite din cadrul Primariei Alexandru Vlahuta reaminteste contribuabililor persoane fizice si juridice, ca termenul de plata pentru impozitele si taxele locale datorate pentru anul 2015, este  30.09.2015.

     Invitam cetatenii comunei Alexandru Vlahuta sa- si achite obligatiile fiscale datorate bugetului local, contribuind astfel la derularea in bune conditii a programelor de investitii incepute sau ce urmeaza a primi finantare in vederea modernizarii comunei in care traim.

Reamintim ca in conformitate cu HCL Nr.4/2015 pentru plata cu anticipatie a impozitului pe cladiri si terenuri, datorat pentru intregul an de catre persoanele fizice , pina la data de 31 martie 2015 a anului respectiv se acorda o bonificatie de 10 %

       Plata impozitelor si taxelor locale se poate face prin mandat postal, instrumente bancare sau direct la casieria primariei, in fiecare zi de luni pana vineri intre orele 08.00 – 16.00.

1 8 9 10